Frăţia Solomonară constată cu mâhnire lipsa de profesionalism a tuturor factorilor răspunzători de criza economică din România. Aici ar trebui să răspundă cu simţ de răspundere, absolut toate guvernările care s-au perindat din 1990, până în 2010. De asemenea, sunt răspunzători de criza din România şi cei trei preşedinţi aleşi după 1990.

Nu mi-aş fi propus niciodată să mă amestec în treburile economice ale Statului român, însă semnalele pe care le primeşte populaţia prin intermediul mass-media, aruncă o masivă îngrijorare vizavi de competenţa "celor aleşi" să guverneze România de aici înainte.

A lăsa bugetul Statului şi banii de la F.M.I. ori U.E. pe mâna unor inşi fără nici o pregătire temeinică în domeniul financiar-bancar al ţării, mă face să le atrag atenţia pe această cale, că deja lucrurile au scăpat de sub controlul factorilor fireşti ai dimensiunii fizice.

Ori, aşa cum în decembrie 1989, oligarhia politică de atunci, a fost transmutată în alt sistem, fără ca cineva să aibă o explicaţie pur materialistă a acelui fenomen, este foarte probabil ca evenimente asemănătoare să se repete şi în perioada martie - iunie 2011 ! De această dată însă, oligarhia politico-economică de azi, nu va mai putea fi transmutată într-un aşa-zis ... Eşalon 2.

Avertismentul nu sună cumva ca o ameninţare, însă bazându-mă pe modelele luate din Istorie, o trecere de la un sistem economic la altul, poate fi mult mai violentă, decât o simplă trecere de la un sistem politic la altul. Aceasta pentru că trecerile de la un sistem economic la altul sunt mult mai lente, iar revoltele populaţiei la rândul lor, pot fi mai multe, cu focare imprevizibile.

Există o teoremă bine cunoscută în lumea staticienilor, cea a limitei centrale, care spune că suma de n variabile aleatoare independente având aceeaşi distribuţie de probabilitate şi o variantă finită, tinde atunci când n tinde la rândul său, către infinit, spre o variabilă gaussiană. Se ştie de asemenea, că pentru a fi aplicabilă, teorema impune : variabile aleatoare independente ; distribuţie uniformă de probabilitate ; apoi, ca media şi variaţia lor să existe şi să fie finite.

Dacă urmărim raţionamentul lui Bachelier ( pentru că de el vorbesc aici ), prin care cele trei condiţii sunt satisfăcute, putem constata că acesta poate fi aplicat cu succes şi în extrapolarea prezentei crize economice, a cărei limite centrale poate fi socotită şi dezvoltare imobiliară, ca pivot pentru o relansare economică. De această dată însă, curba lui Gauss trebuie rotită cu 180 °, adică vom socoti că limita centrală este factorul care a epuizat rulajul monetar pe plan internaţional. În acest moment, o emisiune iraţională a fondului monetar, nu poate avea decât două perspective :

A. Tipărirea iraţională a monedelor poate imprima variabilelor n funcţii monotone, care într-un factor de timp T, devin uşor descendente. În această situaţie, criza se adânceşte şi mai mult.

B. Tipărirea controlată a monedelor pentru o singură variabilă n = 1, cea a construcţiilor, care chipurile, stimulează întregul angrenaj economic, este în contradicţie cu teorema limitei centrale, care analizează un spectru fractalic a Câmpului Economic. Invariabil, chiar şi această perspectivă duce la o adâncire a Crizei. Acest lucru poate fi confirmat de către ultimul gigant construit în Dubai, care aşa cum ştim, nu a reuşit să rezolve balanţa economică a acestui Stat.

Prin urmare, este de-a dreptul ridicolă afirmaţia d-nei ministru Elena Udrea, că va construi 100.000 de apartamente pentru o relansare economică. Chiar dacă ar dispune de un fond monetar îndestulător, atrag totuşi atenţia că, potrivit teoremei Bechelier, acest lucru ar adânci ireversibil Criza. Mai mult, acest inconvenient ar duce inevitabil la frământări sociale incomensurabile.

Chiar dacă am fi îngăduitori şi am avea în vedere şi amendamentul care face trimitere la o "distribuţie paretiană stabilă" de tip Mandelbrot, care ar permite ( teoretic ) o revigorare - în cele din urmă (!) - a bursei mărfurilor, târâtă de "locomotiva construcţiilor imobiliare", acest lucru s-ar încadra într-o stabilitate bursieră de tipul "termen scurt". Din nou, stabilitatea va fi construită pe eşafodul speculaţiilor bancare ; din nou, intervin factori necontrolabili.

Evoluţia financiară la un mod disciplinat ( deontologic !) şi pe termen scurt, este contrazisă de către raţionamentul Mandelbrot ; prin urmare, atenţia specialiştilor ar trebui să se îndrepte către resursele Cercetării din domeniul Energiei, microintreprinderile, transportul, infrastructura, care împreună pot deveni un Pivot care ar atrage o distribuţie mult mai eficientă a Câmpurilor de variabile n, de care depinde o relansare economică, chiar şi pentru un areal mai restrâns, precum cel al României. Prin complexitatea sa, din cauza factorului de multiplicare şi de propagare, Sistemul "termen lung" poate aduce principiul de autosimilitudine, care ar îngloba şi în cele din urmă ar anihila, cauzele crizei.

Pentru aceasta însă, trebuie scoşi din funcţiile de răspundere, persoanele neavizate, precum d-na Elena Udrea, care chiar dacă este o doamnă, îmi permit să remarc faptul că totuşi poartă o pălărie chiar prea mare, faţă de circumferinţa capului domniei sale.

Valentin S. Vârtan,
Arad, 25 ianuarie 2010